Garantie si Conformitate
1. Cadrul Legal și Termenele de Garanție Garanția produselor comercializate de CLAVI STORE SRL este asigurată în conformitate cu legislația în vigoare din România (OUG 140/2021 privind vânzarea bunurilor și OG 21/1992 privind protecția consumatorilor).
Termenele de garanție acordate diferă în funcție de categoria de client și tipul produsului, după cum urmează:
-
Persoane Fizice (Consumatori):
-
Bunuri Noi: Garanție de conformitate de 24 de luni de la livrare.
-
Bunuri Resigilate/De ocazie: Garanție de conformitate de 12 luni de la livrare.
-
Notă: Produsele resigilate sunt produse perfect funcționale, ale căror ambalaje au fost deschise (retururi în 14 zile sau produse expuse în showroom). Toate produsele resigilate sunt testate tehnic amănunțit înainte de repunerea în vânzare.
-
-
Persoane Juridice:
-
Garanția se acordă conform Codului Civil (art. 1707-1718) pe o perioadă de 12 luni, indiferent de starea produsului (nou sau resigilat).
-
Important: Pentru simplificarea procesului de service, factura fiscală ține loc de certificat de garanție. Deși certificatul de garanție (cu termenele și condițiile detaliate) este disponibil electronic în contul de client sau transmis pe e-mail, prezentarea facturii fiscale este suficientă pentru identificarea produsului, a datei achiziției și pentru acordarea garanției.
2. Măsuri Corective în Caz de Neconformitate În situația apariției unei neconformități, beneficiați de următoarele măsuri, aplicate în ordine ierarhică:
-
Aducerea în conformitate: prin repararea produsului, fără costuri pentru dvs.
-
Înlocuirea produsului: dacă bunul nu poate fi reparat.
-
Reducerea prețului sau Rezoluțiunea contractului: (returnarea contravalorii) dacă repararea sau înlocuirea nu sunt posibile sau disproporționate.
Beneficiu suplimentar: În cazul unei neconformități constatate și confirmate de vânzător în primele 30 de zile de la achiziție, se va dispune direct înlocuirea produsului.
3. Procedura de Service și Soluționare Pentru a trimite un produs în garanție, vă rugăm să urmați acești pași:
-
Solicitarea: Completați formularul de service disponibil pe site sau notificați-ne în scris.
-
Ridicarea produsului: Nu trimiteți produsul pe cont propriu. După aprobarea solicitării, CLAVI STORE SRL va trimite o firmă de curierat parteneră la adresa dvs. pentru ridicarea coletului (estimativ în 2 zile lucrătoare).
-
Diagnosticare și Reparare: Produsul va ajunge în service-ul nostru pentru diagnosticare.
-
Dacă defectul se confirmă, aducerea în conformitate (reparația sau înlocuirea) se realizează într-un termen de maxim 15 zile calendaristice de la data la care ne-ați predat produsul.
-
În cazul reparării, perioada de garanție se prelungește cu timpul de nefuncționare.
-
În cazul înlocuirii, produsul primit la schimb va beneficia de un nou termen de garanție de 24 de luni.
-
4. Instrucțiuni de Ambalare pentru Expediție Clientul nu este obligat să păstreze ambalajul original pe durata garanției, însă este direct răspunzător de integritatea produsului pe durata transportului către service.
Pentru a evita deteriorarea și pierderea garanției din cauza transportului impropriu, vă recomandăm insistent:
-
Utilizați cutii de carton rezistente (3-5 straturi).
-
Asigurați imobilizarea produsului în cutie (să nu se deplaseze).
-
Folosiți materiale de protecție (folie cu bule, fulgi de polistiren, spumă) lăsând un spațiu de siguranță de 5-6 cm între produs și pereții cutiei.
-
Dacă expediați mai multe produse, separați-le complet prin materiale protectoare.
5. Excluderea Garanției (Anularea dreptului la garanție) Garanția nu acoperă defecțiunile survenite în urma nerespectării instrucțiunilor de utilizare. Dreptul la garanție se pierde în următoarele situații:
-
Deteriorări mecanice și de mediu: Lovituri, șocuri, zgârieturi, fisuri, contact cu lichide, expunere la foc, variații de tensiune, temperaturi extreme, utilizarea de substanțe chimice corozive.
-
Intervenții neautorizate: Reparații sau modificări efectuate de persoane neautorizate, ruperea sigiliilor de garanție (unde este cazul).
-
Utilizare improprie: Utilizarea produsului în alte scopuri decât cele casnice (regim industrial/comercial excesiv), nerespectarea instrucțiunilor de montaj sau utilizarea de consumabile/accesorii neconforme.
-
Neconformități aparente: Zgârieturi sau defecte fizice vizibile care nu au fost semnalate în momentul recepției produsului.
-
Uzura normală: Componentele consumabile sau uzura fizică naturală rezultată din utilizarea obișnuită nu fac obiectul garanției.
-
Identificare imposibilă: Lipsa documentelor de achiziție sau deteriorarea seriei de identificare (S/N) a produsului.
Disclaimer Date: Programele și informațiile stocate pe dispozitive pot fi șterse în timpul operațiunilor de service. Recomandăm efectuarea unui Back-up periodic al datelor; unitatea de service nu își asumă răspunderea pentru pierderea datelor personale.
Produse nerevendicate: Produsele reparate sau refuzate la garanție, care nu sunt ridicate de client în termen de 6 luni de la notificare, vor fi declarate abandonate conform Codului Civil și vor trece în proprietatea unității de service în vederea acoperirii costurilor de depozitare.